Clorură de potasiu(Kaliu Clor ,58-60 % K) Una dintre cele mai utilizate îngrășăminte de potasiu Plantele au nevoie de potasiu pentru a crește rezistența la boli, pentru a îmbunătăți gustul și calitățile produselor finite. Potasiul este indispensabil pentru formarea proteinelor și zaharurilor în culturi. Beneficiile produselor Clorură de potasiu(Kaliu Clor ,58-60 % K) Este posibil să se aplice sub orice culturi și toate tipurile de sol Disponibilitatea și viteza migrării potasiului Potrivit pentru gătit tucosme, amestecat cu orice îngrășământ Crește rezistența la solicitările de temperatură, boli și dăunători Promovează mai bine plantele de iarnă, îmbunătățește proprietățile tehnice ale culturilor, promovează depozitarea mai lungă Promovează acumularea de nutrienți în fructe și de a îmbunătăți gustul lor Compoziția nutrienților Clorură de potasiu(Kaliu Clor ,58-60 % K) Masa de potasiu, % cel puțin58-60 Ponderea în masă a umidității, % nu mai mult0,5-1,0 Rolul Clorură de potasiu(Kaliu Clor ,58-60 % K) potasiului în plante De regulă, conţinutul de potasiu în plante este mai mare decât al oricăruia dintre celelalte elemente nutritive majore. Spre deosebire de celelalte elemente nutritive principale (azot, fosfor, sulf, magneziu, calciu), potasiul nu este inclus în constituţia substanţelor organice din plante, importanţa sa este determinată de rolul pe care îl are în desfăşurarea următoarelor procese din plante: • reglarea regimului hidric – potasiul este absorbit în plantă cu viteză mare, în parte, şi în mod activ împotriva gradientului de concentraţie, străbătând în mare măsură membranele biologice. Această însuşire este de o importanţă excepţională pentru regimul hidric al plantelor. Celulele rădăcinii plantelor bine asigurate cu potasiu absorb uşor apa din sol şi o transferă spre cilindrul central al rădăcinii. Reglând deschiderea stomatelor de pe frunze, potasiul asigură diminuarea coeficientului de transpiraţie (cantitatea de apă necesară formării unui kilogram de substanţă vegetală uscată), ceea ce este echivalent cu o mai bună utilizare a apei. Plantele bine asigurate cu potasiu sunt mai rezistente la ofilire, depăşesc cu bine perioadele de secetă şi au o asimilaţie netă mai ridicată pe vreme caldă şi uscată. Turgescenţa ţesuturilor vegetale şi presiunea internă din celule este strâns legată de regimul hidric. Presiunea intracelulară şi starea de turgescenţă din plantele bine asigurate cu potasiu sunt esenţiale pentru alungirea celulelor şi, nemijlocit, pentru creşterea plantelor. De aceea, potasiul se acumulează, înainte de toate, în ţesuturile tinere care se alungesc, respectiv în ţesuturile meristemice; • activarea unui număr mare de sisteme enzimatice – după Bergman (1983), până acum se cunosc peste 60 de reacţii enzimatice pe care le activează potasiul (ionul de potasiu). Prin aceste enzime, potasiul exercită o influenţă mare asupra sintezelor organice din plante, asupra translocării şi depunerii substanţelor asimilate în organe corespunzătoare. Potasiul intensifică activitatea fotosintetică şi evacuarea din protoplaşti a substanţelor asimilate. Sinteza substanţelor macromoleculare în plante necesită energie sub forma fosfaţilor cu legături macroenergetice (şi înainte de toate a ATP, a cărui formare este favorizată de potasiu). Potasiul intensifică în plante sinteza proteinelor, a zaharurilor, a uleiurilor şi a glucidelor macromoleculare (amidon, celuloză). Plantele care acumulează cantităţi însemnate de glucide, substanţe proteice şi uleiuri necesită o cantitate însemnată de potasiu. Acest element intensifică nu doar sinteza acestor substanţe, ci şi transportul lor spre organele de acumulare, sporind totodată şi capacitatea acestora de stocare; • sporirea rezistenţei la condiţiile stresante – în general, potasiul sporeşte rezistenţa plantelor la stres. Astfel, de pildă, rezistenţa la frig depinde şi de asigurarea cu potasiu, care, îmbunătăţind asimilaţia şi acumularea de metabolite solubile, măreşte concentraţia acestora în lichidul celular, al cărui punct de îngheţ scade. Se cunoaşte efectul potasiului, de sporire a rezistenţei plantelor faţă de agenţii etiologici şi faţă de diferitele boli, în special faţă de ciupercile microscopice şi bacterii. Acest efect are loc în primul rând datorită dezvoltării membranelor celulare, făcând mai dificilă pătrunderea în ţesuturi a producătorilor de boli. În afară de aceasta, microorganismele patogene sunt în căutare de substanţe organice vegetale solubile sub formă de amide, aminoacizi şi de zaharuri, care în plantele bine asigurate cu potasiu nu se acumulează ca atare, fiind rapid transformate în substanţe macromoleculare, în cazul unui raport armonic între azot şi potasiu. După ultimele cercetări, asigurarea echilibrată a cerealelor cu potasiu micşorează atacul de afide, care sunt vectori ai unor boli virotice.